RSS

DE CE ESTE IMPORTANTA IN FILOSOFIE STABILIREA UNUI RAPORT ÎNTRE CERCETĂTOR ŞI OBIECTUL CERCETAT

26 Oct

Nu am fost şi nici nu voi fi niciodată în mod conştient un încuiat. Desigur cu marja de eroare provocată eventual de numărul de răsuciri ale spiralei ADN.  🙂

Chestii precum:

– Cum oare au determinat oamenii de ştiinţă vârsta universului? (răspuns: posibil deplasarea spre roşu, etc…)

– De ce galaxiile au o traiectorie ciudată care sfidează (aparent) legile gravitaţiei şi consecinţele lor (răspuns: curbarea spaţiului, dilatarea timpului etc…);

Le înţeleg suficient (dar nu perfect) ca să-mi dau seama că ele se sprijină pe cercetări serioase şi solide. Asta ca să se înţeleagă că niciodată nu m-am limitat la perceptele morale şi religioase (chiar stabilite într-un cadru hermeneutic) de către vre-un cadru de acest fel.

De exemplu, când eram în clasa a VIII-a, prin anul 1969, mi-am cumpărat un catalog de dispozitive semiconductoare (diode, tranzistori, tiristori, etc…). Catalogul era foarte mare şi scump deci în consecinţă am topit toţi banii de cheltuială pentru un interval de o lună. Habar n-aveam ce scrie acolo dar mă uitam prin catalog şi-mi spuneam: Cu siguranţă va veni o zi în care voi înţelege conţinutul acelui catalog. Şi aşa am procedat şi cu domeniul credinţei. Am colindat toate grupările, religiile şi partidele la care am avut acces (acces cu sensul: la care am putut să ajung fizic). De la început am pornit ca şi cu catalogul de componente semiconductoare cu încrederea că va veni o zi în care voi înţelege ADEVĂRUL, dacă el există.

Ioan 8:31 Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: “Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;

Ioan 8:32 veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.”

În felul acesta mi-am format o părere personală despre ce se petrece în acele locuri.

Bun.

Oare ce înseamnă un cadru hermeneutic? Oare înseamnă a asculta de biserică? Ce să faci dacă nu ai acces la acel cadru hermeneutic pentru a-ţi oferi aportul pentru creşterea cât mai rapidă, dar evident nu în pripă a cunoştinţelor şi înţelegerilor care pot sălta acea grupare o treaptă mai sus? Şi ce înseamnă de fapt o treaptă mai sus? Unde mă situez eu în raport cu fratele meu care, să zicem, nu ştie şi nu înţelege raportul simbolic între cele şase zile de creaţie şi vârsta de 13-14 miliarde de ani a universului? Ce s-ar putea spune despre faptul că, ziua a şaptea (zi simbolică, evident) a început cu aprox. 6.000 de ani în urmă şi (e posibilă ideea) că, încă nu e gata? Dacă ea n-ar avea nici o importanţă în înţelegerea temei centrale a Bibliei n-ar fi mare scofală (big deal), dar dacă acest concept ar schimba radical tema centrală atunci chiar că ar fi nenorocire pentru aceia despre care zice Scriptura:

Lu 8:18 Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce I SE PARE CĂ ARE.”

Dar dacă eu am capacitatea să sintetizez şi constat că Scriptura are o temă centrală şi văd că doar după ce am înţeles foarte bine aceasta pot înţelege mult, mult mai bine Scriptura şi fratele meu nu o are, care este raportul dintre mine şi fratele meu în ochii lui Dumnezeu? Oare este important acest lucru? Mai ales dacă fratele (sau unii fraţi) au o viziune îngustă şi din această cauză încearcă să se împotrivească unui posibil progres generat de viziunea mea mai largă. Ce trebuie făcut în acest caz? Cum luptăm împotriva situaţiei descrise de următoarea propoziţie: CEL CE NU ŞTIE, NU ŞTIE CĂ NU ŞTIE! NUMAI CEL CE ŞTIE, ŞTIE CĂ CEL CE NU ŞTIE, NU ŞTIE CĂ NU ŞTIE.

De ce evrei cum ar fi Pavel, Petru, Iacov, Ioan, Iuda şi toţi cei care au scris Noul Testament n-au mai ascultat de Biserică? (de Biserica evreiască, evident) Oare nu era Biserica evreiască acel cadru hermeneutic necesar povăţuirii lor pe calea cea adevărată? Apoi, dacă au ieşit de acolo, de ce şi-au însuşit scrierile care erau considerate ca aparţinând fariseilor, saducheilor, cărturarilor şi le consideră şi astăzi un ghid pentru înţelegerea adevărului? Mă refer la Vechiul Testament. Şi de ce îi consideră farisei făţarnici? Oare nu au fost ei depozitarul adevărului şi al sfintei tradiţii? Isus Hristos nu putea să rămână iudeu? De ce a trebuit (într-un anume sens un pic forţat) să-şi schimbe religia şi să devină creştin?

Dacă credinţa unui individ pe parcursul vieţii sale are tot timpul mai multe întrebări decât răspunsuri atunci e bai. Filosofia îşi poate permite acest lucru pentru că ăsta este scopul ei dar adevărul (credinţa) nu-şi poate permite aşa ceva.

Bun.

Haideţi acum să facem o mică incursiune în lumea ştiinţei şi să încercăm s-o definim în nişte termeni într-un fel, parţial filosofici. Să cercetăm sumar implicaţiile raportului dintre CERCETĂTOR şi OBIECTUL CERCETAT.

Iată scenariul foarte schematic dar suficient de intuitiv al procesului de cercetare:

1. CERCETĂTORUL emite stimuli către obiectul cercetat.

2. OBIECTUL CERCETAT răspunde într-un anume fel acţiunii stimulilor printr-un fel de reacţie numită “feed back”

3. CERCETĂTORUL stabileşte, după ce foloseşte toate tipurile de stimuli de care dispune şi care crede că pot determina un anumit comportament al obiectului cercetat un “MODEL”. Acel model poate fi comportamental, statistic, chimic, fizic, fiziologic etc…

4. După stabilirea acestui model, avem siguranţa că acel model ne ajută să reproducem cu suficientă acurateţe pentru scopurile noastre, oriunde în universul nostru fizic, comportarea acelui obiect care a fost cercetat. În această situaţie se impune o întrebare. Până unde poate merge cercetarea obiectivă, cercetarea cu adevărat ştiinţifică?

În acest context putem stabili un raport între CERCETĂTOR şi OBIECTUL CERCETAT. Ce concluzie se desprinde? Concluzia este că CERCETĂTORUL (atât la nivel de individ cât şi la nivel de grup), ca să poată duce la bun sfârşit cercetarea, trebuie să se situeze, să zicem calitativ, deasupra OBIECTULUI CERCETAT. Adică, vreau să spun că atâta vreme cât nivelul de complexitate al OBIECTULUI CERCETAT este sub nivelul capacităţii de cercetare al CERCETĂTORULUI, obiectul poate fi cercetat prin metoda descrisă mai sus. Observăm că, într-un fel, informaţia curge întâi de la CERCETĂTOR către OBIECTUL CERCETAT, apoi ea se răsfrânge de la OBIECTUL CERCETAT, prin reacţia de răspuns (feedback), către CERCETĂTOR.

Dar ce ne facem dacă OBIECTUL CERCETAT depăşeşte, ca nivel de complexitate, capacitatea oricărui CERCETĂTOR (atât la nivel individual cât şi la nivel colectiv)?

Părerea mea este că în acest caz sensul informaţiei se schimbă. Iar în această situaţie apare ca absolut revelatoare afirmaţia lui Ţuţea: “ADEVĂRUL nu poate fi decât revelat”.

Să mă explic.

Dacă vrem să demonstrăm că există Dumnezeu cu mijloacele şi după paşii descrişi mai sus vom eşua. Orice om care încearcă să descrie pe Dumnezeu în vre-un fel va eşua. De ce? Pentru că el se află deasupra tuturor posibilităţilor umane de cercetare.

Da, dar Ţuţea spune că există un ADEVĂR! Da, dar tot el spune că ADEVĂRUL trebuie revelat!

Asta înseamnă că nu noi, ci Dumnezeu trebuie să ne spună cine e, ce vrea, de ce suntem în starea în care suntem şi eventual cât vom mai sta în această stare. Odată ajunşi în această situaţie vom simţi singuri că avem nevoie de alte unelte şi procedee de cercetare decât cele folosite clasic de oamenii de ştiinţă, dar, zic eu, nu cu mult diferite.

Din ce am scris mai sus se vede clar că trebuie să detectăm în ce mod Dumnezeu a comunicat cu noi şi dacă a comunicat în vre-un fel care este acel fel.

Păi chiar dacă sună copilăresc trebuie să specific faptul că: la telefon nu ne-a sunat; din cer nu ne-a strigat, la televizor n-a apărut! Pare că nu dă nici un semn de viaţă.

Apoi plecăm de la o axiomă pentru că n-avem încotro: Dumnezeu trebuie să fi comunicat cu noi sau măcar cu unii din noi prin unul din cele cinci simţuri pe care ni le-a dat când am fost creaţi. Este absurd să credem că Dumnezeu ne-a înzestrat cu şase simţuri, dar încearcă să comunice cu noi print-un alt simţ.

Unii vor argumenta ceva de genul: Da noi de ce nu putem să comunicăm de exemplu cu furnicile? Răspunsul este extrem de simplu: PENTRU CĂ NU LE-AM CREAT NOI! Dacă noi, omenirea, am fi creatorul lor, atunci vă asigur că am fi creat o cale şi deci am fi ştiut sigur modalitatea prin care să comunicăm cu ele.

Bun.

Cercetând pas cu pas (voi grăbi puţin lucrurile), ajungem la concluzia că Dumnezeu ne-a comunicat în final într-o formă scrisă. Da, dar sunt multe cărţi în lumea asta considerate a fi de origine divină. Fără o cercetare atentă putem spune fie că toate sunt de origine divină, fie unele dine ele, fie una, fie niciuna. Şi voi sări direct la Biblie.

Din punctul de vedere al acestui tip de cercetare, eu consider că Biblia are două componente: una morală (atât cât poate fi ea de morală), şi una profetică. Însă partea morală nu-i conferă acesteia neapărat o origine divină. Desigur că ştim cu toţii că ea este de origine divină, dar din punctul de vedere al unui cercetător serios partea morală şi frumuseţea exprimării ei nu îl asigură că ea este de natură divină. De ce? Pentru că texte morale pot să compună şi oamenii. Să nu mă-nţelegeţi greşit. Nu desconsider partea morală a Bibliei. Spun doar că din punctul de vedere al demonstrării autenticităţii ea nu ne este de prea mare folos.

Rămâne deci partea profetică. Iată un mod de cercetare care ne poate demonstra că Biblia este într-adevăr de origine divină.

Tocmai pentru că din anumite motive pe care le voi descrie altădată Dumnezeu chiar lipseşte din activitatea Terrei El lasă indicatoare din timp în timp. Acestea sunt elementele profetice.

Ioan 14:29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.

Ioan 14:30 Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

Elementele profetice ne fac să fim mult mai siguri că Biblia este de origine divină.

Oare chiar aşa o fi ?

Advertisements
 
3 Comments

Posted by on 26/10/2011 in Adevăr, Filosofie, Iahweh, Religie

 

3 responses to “DE CE ESTE IMPORTANTA IN FILOSOFIE STABILIREA UNUI RAPORT ÎNTRE CERCETĂTOR ŞI OBIECTUL CERCETAT

  1. Adi

    26/10/2011 at 20:53

    Tinu, cred ca asta este o tema perfecta.

     
  2. constantinstancu

    27/10/2011 at 01:34

    Adi,
    Mulţumesc mult pentru aprecieri!

     
  3. Lia

    29/11/2013 at 22:08

    Buná temä, si foarte fain dezvoltatá. Mi-a plácut fraza cu CINE NU STIE… dacá-mi permiti am s-o copiez. Nu stiu cine-i Tutea dar sunt de acord cu el; existá un adevár si nu se va cunoaste decât prin revelatie. De asemenea mi-a plácut faza cu furnicile (hahahaa). Ce crezi, în timpul nostru mai sunt revelatii sau totul se limiteazá la Biblie???

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: