Ce sunt perioadele de consolidare în contextul piețelor financiare?

Perioadele de consolidare în contextul piețelor financiare reprezintă fazele în care prețurile unui activ (cum ar fi acțiuni, valute, mărfuri etc.) se mișcă lateral sau orizontal, fără să înregistreze mișcări semnifica-tive într-o direcție sau alta. În aceste perioade, prețurile oscilează într-un interval restrâns, formând un tip de model lateral pe grafic.

Caracteristici ale perioadelor de consolidare:

1. Răspândirea prețurilor este redusă: Când piața este în consolidare, nu există o tendință clară de creștere sau scădere a prețului. Prețurile se mișcă într-un interval restrâns, iar diferența dintre prețurile maxime și minime este relativ mică.
2. Lipsa unui trend clar: În contrast cu perioadele de tendință, în care prețurile au o direcție clară și consistentă, în perioadele de consolidare nu există un trend evident. Prețurile pot forma modele de tip “dreptunghi”, “triunghi”, “steag” sau alte tipare laterale.
3. Volatilitate scăzută: În general, perioadele de consolidare sunt caracterizate de o volatilitate redusă, ceea ce înseamnă că prețurile se schimbă în mod limitat și nu există mișcări bruște.
4. Durată variabilă: Perioadele de consolidare pot avea durate diferite, de la câteva ore la câteva săptămâni sau chiar luni.
5. Reversal sau continuare a tendinței: O perioadă de consolidare poate să apară după o perioadă de tendință (ca o pauză sau o retragere) sau înainte ca o nouă tendință să înceapă (ca o perioadă de acumulare sau pregătire pentru o schimbare de direcție).

Perioadele de consolidare pot fi dificile de tranzacționat, deoarece lipsa unei tendințe clare face dificilă anticiparea direcției viitoare a prețului. Cu toate acestea, traderii pot folosi diferite tehnici și strategii pentru a aborda astfel de perioade, cum ar fi tranzacționarea pe baza nivelurilor de suport și rezistență, a modelelor de preț sau a indicatorilor tehnici specializați pentru consolidare. De asemenea, este important ca traderii să fie atenți la semnalele de ieșire din perioada de consolidare, deoarece acestea pot indica începutul unei noi tendințe.

 

Care este cel mai mic mamifer cu care prădătorii mai mari nu s-ar pune niciodată din cauza veridicității și a mecanismelor sale de apărare?

Planigale cu coadă lungă (Planigale ingrami) este un marsupial care cântărește mai puțin decât o monedă de 10 cenți, dar nu vă lăsați păcăliți de mărimea sa. Această mică bestie este un vânător neînfricat care poate doborî o pradă mult mai mare decât el cu mușcături sălbatice în cap și gât. Poate sări de cinci ori mai mult decât propria înălțime și are o gură plină de dinți ascuțiți care pot străpunge exoscheletul insectelor și chiar al reptilelor mici.

Dar ceea ce face ca planigale cu coadă lungă să fie cu adevărat remarcabil este capacitatea sa de a se strecura în crăpături și fisuri pe care orice alt mamifer le-ar considera imposibile. Capul său este atât de plat încât poate încăpea sub o foaie de hârtie, iar punga sa este orientată spre spate pentru a se menține curată în timp ce navighează prin aceste spații înguste. Această abilitate îi permite să găsească hrană și să se ascundă de prădători, cum ar fi bufnițele, șerpii și pisicile, care altfel ar face din el o gustare rapidă.

Planigale cu coadă lungă nu este singurul mamifer mic care folosește această strategie pentru a evita să devină cină. Multe alte specii, cum ar fi șoriceii, șoarecii și liliecii, se bazează pe dimensiunile lor mici și pe agilitatea lor pentru a scăpa de dușmani mai mari. Faptul că sunt mici înseamnă, de asemenea, că au mai multe locuri în care să se ascundă, cum ar fi vizuini, bușteni sau așternuturi de frunze. Unele mamifere mici intră, de asemenea, în toropeală, o stare de activitate și metabolism reduse, pentru a economisi energie și a evita detectarea.

Faptul de a fi mici vine și cu unele dezavantaje. Mamiferele mici au un raport ridicat între suprafață și volum, ceea ce înseamnă că pierd căldura mai repede decât animalele mai mari. Pentru a-și menține temperatura corpului, trebuie să mănânce multă hrană – uneori până la jumătate din greutatea lor corporală într-o noapte. De asemenea, prezintă un risc mai mare de deshidratare și înfometare în perioadele de secetă sau de penurie. Mamiferele mici se confruntă, de asemenea, cu multe amenințări cauzate de om, cum ar fi pierderea habitatului, schimbările climatice și prădătorii invazivi. Australia are cel mai mare număr de extincții de mamifere din lume, cu 34 de specii dispărute pentru totdeauna. Unele dintre acestea erau mici marsupiale, cum ar fi cangurul-șobolan de deșert și bibilica mică, care odinioară cutreierau ținuturile aride ale continentului. Data viitoare când vedeți un mamifer mic care se furișează prin preajmă, nu-l respingeți ca fiind nesemnificativ sau drăguț. S-ar putea să fie una dintre cele mai feroce și mai rezistente creaturi de pe planetă, cu un arsenal secret de abilități și adaptări care îl ajută să supraviețuiască într-o lume mare și periculoasă.

 

De ce nu atacă crocodilii hipopotamii?

Motivul pentru care crocodilii conviețuiesc pașnic cu hipopotamii este acela că hipopotamii nu mănâncă carne, iar crocodilii înțeleg, în general, că este o prostie să încerce să atace un hipopotam adult. Așadar, nici măcar nu au încercat. Nu există niciun beneficiu din partea hipopotamului și aproape sigur creează o pierdere/moarte din partea crocodilului.

În timp ce crocodilii și hipopotamii coexistă în multe dintre aceleași râuri și cursuri de apă, crocodilii nu atacă în general hipopotami adulți. Acest lucru se datorează faptului că hipopotamii sunt mult mai mari și mai puternici decât crocodilii și se pot apăra cu dinții lor mari, cu fălcile lor puternice și cu un comportament agresiv. De fapt, hipopotamii sunt unul dintre puținele animale despre care se știe că atacă și ucid crocodili, mai ales dacă se simt amenințați sau dacă percep crocodilul ca pe o potențială amenințare pentru puii lor.

În plus, crocodilii sunt în primul rând vânători oportuniști, ceea ce înseamnă că preferă să vizeze prada care este mai mică și mai ușor de prins. De obicei, ei se duc după pești, păsări și mamifere mai mici și vor ataca animalele mai mari doar dacă acestea sunt slabe, bolnave sau rănite. Prin urmare, hipopotamii adulți nu sunt văzuți de obicei ca o pradă potrivită pentru crocodili. Cu toate acestea, merită menționat faptul că crocodilii pot ataca totuși hipopotami tineri sau hipopotami adulți răniți sau slăbiți, în special dacă sunt înfometați sau au nevoie de hrană. În plus, interacțiunile dintre hipopotami și crocodili pot duce uneori la ciocniri violente, în special în perioadele de secetă, când apa și hrana sunt rare.